Activitati

Selecţia activităţilor am făcut-o pe baza muncilor tradiţionale ale satului şi a bogăţiilor ce ni le oferă mediul în care trăim. Doritorii se pot implica în oricare din activităţile prezentate, pe cont propriu sau într-un cadru organizat. 
































Culesul și Prepararea Fructelor de Pădure
  
Zona de munte înconjurată de păduri de conifere, unde este situat satul Moeciu de Sus, aduce cu sine o mulţime de bunătăţi din natură: fructele de pădure, ciupercile, plantele pentru ceai. 
Sezonul culesului şi al preparării fructelor de pădure începe primăvara devreme: primii sunt mugurii proaspeţi de brad, apoi vine sezonul socului şi al salcâmului. Din mugurii de brad facem un sirop foarte bun pentru combătut tusea, socul îl facem atât suc cât şi sirop, iar din salcâm facem sirop. Ȋn iunie se coc fragile şi imediat după ele, zmeura. Luna august e dedicată murelor şi afinelor. Iar toamna găsim măceşe.
Din fragi, zmeură, mure, afine se prepară dulceţuri delicioase şi licoruri dulci.
Doritorii ni se pot alătura la culesul şi prepararea acestor bunătăţi.



Ciupercile

Pădurea de munte este mediul natural propice dezvoltării ciupercilor de toate soiurile. Speciile cele mai cunoscute din pădurile ce înconjoară Moeciu de Sus sunt hribul de brad, gălbiorii şi ghebele. 
Hribul de brad creşte de obicei în pădurile de conifere, iar recoltarea se face de prin iulie până la sfârşitul lui octombrie, sau chiar mai târziu dacă nu dă îngheţul.
Gălbiorii au pălăria de culoare galbenă , iar carnea lor este galben-aurie, tare, fibroasă, are un miros plăcut şi un gust picant. Gălbiorii cresc în grupuri, prin păşuni şi prin păduri de răşinoase şi de foioase. Recoltarea gălbiorilor se face primăvara, vara, toamna.
Ghebele sunt ciuperci binecunoscute din punct de vedere culinar. Apar în număr mare în septembrie, dar se pot întâlni de-a lungul întregii toamne şi chiar la începutul iernilor mai blânde.



Plantele medicinale

Ȋn Moeciu de Sus, biodiversitatea este la ea acasă. De la începutul primăverii până toamna târziu, dealurile sunt pline de plante şi flori din care se pot prepara mixuri nenumărate de ceaiuri cu calităţi vindecătoare. Câteva din speciile întâlnite: menta salbatică, sunătoarea, rhododendron, cimbrişor sălbatic, muşeţel, frunze de afin, zmeură, trifoi sălbatic, flori de soc, coada şoricelului şi multe altele.



La fân 

La sfârșit de iunie, început de iulie, în funcție de vreme, în Moeciu de Sus începe cositul ierbii. Iarba este cosită, apoi uscată și apoi adunată și băgată în odăi. Acolo se lasă la păstrat până la iarnă, când servește de nutreț vacilor și oilor. Cum în Moeciu de Sus dealurile sunt foarte abrupte, întreg procesul se face manual. Se bat și se ascut coasele, apoi în grup de trei sau patru, bărbații din sat se organizează și rând pe rând cosesc proprietățile fiecăruia. După tăierea ierbii, aceasta se lasă la uscat un minim de două zile, timp în care se răsucește pe ambele părți de mai multe ori pentru a se usca bine. La final se adună fânul și se bagă în podul odăilor. O altă formă de a aduna fânul este în căpițe.



La stână  

Creșterea animalelor este o tradiție străveche, și mijlocul principal de trai pentru locuitorii satului Moeciu de Sus. De aici vine o îndelungată tradiție în prepararea brânzeturilor. La începutul lunii iunie, vacile se adună de la săteni și se formează cireada, care este mânată sus, pe munte, la stână. Pe tot timpul verii vacile rămân la stână, în paza ciobanilor și a câinilor. Revin în sat la începutul lui octombrie. În acest timp sătenii sunt ocupați cu cositul și uscatul ierbii pentru iarnă. Procesul preparării laptelui începe cu mulsul vacilor. Vacile sunt mulse de două ori pe zi, dimineața înainte de a merge la păscut și seara, în țarc. În timpul zilei, când vacile merg la păscut, în stână, baciul pregătește laptele din care se face cașul, și zerul din care se face urda. 

Pentru prepararea cașului se strecoară laptele muls și se pune într-un tuci. Se adaugă cheag și se acoperă cu pături pentru a crea o temperatură propice formării cașului. După puțin timp, se trece la adunarea cașului sub forma unui gogoloi mare. Se pune cașul, după ce s-au cules toate bucătelele din zer, într-un tifon și se asează la scurs, sub o grindă groasă de lemn. După ce cașul s-a scurs bine se ia tifonul și se agață până a două zi, iar laptele obținut anterior din scurgerea cașului se pune în untar sau putinei și prin batere se obține untul. 
Cașul se poate consuma ca atare, sau se poate pune la fermentat pentru pregătirea brânzei. După ce cașul a stat o zi atârnat în cui se pune frumos în ciubere din lemn, unde va sta la fermentat aproximativ 12 zile (se așează caș peste caș până se umple forma din lemn). Cașul astfel dospit se trece prin mașină de tocat, sau se freacă cu ajutorul ravalului, o bucată groasă de lemn de fag, cu crestături mari pe una din fețe. 
Brânza frământată se introduce prin presare în putină, în burduf de oaie, în băsică de porc, sau în coajă de brad. 

Pentru prepararea urdei, zerul rămas după scurgerea cașului dulce, se fierbe timp de o oră la 85-90 grade C, fără a se da în fiert. Se amestecă cu un linguroi de lemn pentru că urda să nu se lipească de fundul ceaunului. Bucătelele de urdă se ridică treptat la suprafața cazanului, se culeg cu un polonic și se pun într-un tifon curat pentru scurgerea zerului. După 10-15 min. se obține urda, care are o consistentă fină, gust dulce, ușor înnecăcios.
 


Războiul de țesut

Ţesăturile de casă sunt purtătoarele unei arte de o mare diversitate şi bogăţie. Ţesăturile de casă oglindesc marea îndemânare a femeilor, fantezia şi forţa lor creatoare. Modalităţile de prelucrare a materiei prime, care este lâna, până la starea ei finită depinde de destinaţia acesteia. Astfel, pentru realizarea produselor din lână, după tunderea oilor, urmează spălatul lânii, scărmănatul, dărăcitul, pieptănatul prin fusălăi şi torsul. Se foloseau în acest scop unelte cunoscute: piepteni, fusălăi, fus, drugă, răşchitor, letcă, vârtelniţă şi altele. Astfel pregătită lâna se trecea la ţesut.
Instrument străvechi şi permanent folosit de-a lungul timpului, războiul de ţesut este răspândit la noi, în varianta orizontală.
În Moeciu de Sus, meşteşugul ţesutului este o îndeletnicire practicată din cele mai vechi timpuri, fiind o ocupaţie specifică femeilor, prin care îşi realizau obiecte de interior cât şi de îmbrăcăminte. Acesta s-a dezvoltat pe măsura trecerii timpului, ajungându-se la realizări deosebite în privinţa tehnicilor de lucru şi a modalităţilor de ornamentare. Vă invităm în casa familiei Dumitru, unde acest meştesug şi uneltele aferente folosite pot fi vizualizate şi experimentate pe viu. 
Comments