Evenimente

Salomon EcoRun Moeciu de Sus - luna mai.

Maratonul din Moeciu de Sus este o cursă de 42 de kilometri ce străbate dealurile și munții ce înconjoară satul. In cadrul evenimentului se mai organizează și o cursă de cros de 14 km și EcoKids - curse de maraton pentru copii, pe diferite niveluri de vârstă și cu participare gratuită. Prima ediție a maratonului a avut loc în 2009. De atunci Salomon EcoRun Moeciu de Sus a luat amploare și s-a transformat într-un eveniment îndelung așteptat și dorit, atât de participanți cât și de săteni.

Mai multe info pe www.ecomarathon.ro

Nedeia Munților Fundata - luna iulie.

Sărbătoare pastorală tradițională, denumită în trecut "târg de două țări", ținută la Fundata, pe hotarul dintre Transilvania și Țara Românească, organizată în ziua sărbătorii de sfântul Ilie.

Conceptul principal al festivalului este reconstituirea unui târg tradițional românesc din Pasul Rucăr-Bran și prezentarea tradițiilor populare din comuna Fundata.

Târgul Pantelimonului Bran - luna august.

Târg al meșterilor populari.

"€Târgul Pantelimonului este un privilegiu medieval dat brănenilor. În ciuda trecerii timpului, obiceiul s-a păstrat, chiar dacă o parte s-a mai pierdut pe timpul comunismului. Faptul că se ține după Sfântul Pantelimon de pe stil vechi, atestă vechimea târgului. În trecut, copiii strângeau bani și tocmeau pe alții să stea cu oile, pentru a putea merge la târg. Uneori se mai lăsa cu bătaie de la părinți, dar ce mai conta". Emil Stoian

Festivalul Vlahia Inn Moeciu de Sus - luna august.

Prima ediție a festivalului de muzică folk din Moeciu de Sus, a fost organizată în anul 2010. Festivalul conține si o parte de concurs, destinată noilor talente muzicale, care se adresează în principal copiilor. Durata festivalului este de 4 zile. Accesul este gratuit.

Festivalul Brânzei și Pastramei "Răvășitul Oilor" - luna septembrie.

"Răvășitul oilor" este o sărbătoare simbolică ce marchează sfârșitul anului pastoral.

După coborârea de la munte, stăpânul de stână înapoiază fiecărui proprietar turma de oi și definitivează înțelegerea - predă brânza și încasează sumele de pășunat.

Cu această ocazie s-a înpământenit obiceiul ca în prima duminică din luna octombrie, la Bran, pe platforma de la Vamă, să se desfășoare o sărbătoare tradițională denumită generic "Răvășitul Oilor".

Focul lui Sumedru Moeciu de Sus - luna Octombrie.

Înainte de sosirea iernii, de Sfântul Dumitru, locuitorii din Moeciu de Sus fac "Focul lui Sumedru", sărbătoare la care cel mai activ participă copiii satului. Cu multe săptămâni înaintea sărbătorii, copiii satului merg și strâng brazi uscați.

In trecut, focul se făcea pe dealuri, în general în partea cea mai înaltă a zonei, să poată fi văzut de la mari distanțe, oferind un spectacol unic. Localnicii îndeamnă pe toată lumea, prin strigături, "Hai la Focul lui Sumedru!".

Halloween la Castelul Bran - luna Octombrie.

Tur nocturn la Castelul Bran. Proiecție ”Nosferatu”. Halloween After Party. De la petrecere nu lipsesc ielele, zânele rele, care încearcă prin cântec și dans, să fure mințile celor mai slabi de inimă.